Madson, „Fiul furios”. Cârțu și Săndoi au debutat cu victorie: Craiova – Oțelul 1-0

Madson,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Preluată de tandemul care în 1991 aducea ultimul titlu în Bănie, CSU Craiova trebuia să câștige cu orice preț meciul din etapa a 7-a dacă voia o relansare într-un sezon în care pică o treime din Liga I. Deși n-a suferit o schimbare profundă ca joc, mai degrabă șocul venind pentru atitudine și moral, Craiova a avut în față victima ideală: 1-0 cu Oțelul, gol Madson (min.62) și CSU pare că a dat de un vagon de oxigen.

Oțelul doar ce obținuse primul succes, dar n-a părut capabilă să-l confirme pe „Ion Oblemenco”, unde a dat o replică extrem de modestă. Față de perioada Gane, oltenii au avut în poartă un goal-keeper care a inspirat siguranță, iar în centrul defensivei Izvoranu și-a reluat locul părăsit după promovare. Tentativele de atac ale alb-albaștrilor n-au creat prea mare pericol pentru trupa neamțului Weiss, care s-a rezumat însă să degajeze inclusiv mingile utile. Totuși, dintr-un astfel de atac haotic, Tudorie putea deschide scorul, dar n-a pus capul ideal la centrarea din stânga a lui Zaharia. Cârțu și Săndoi au făcut cu schimbul la marginea terenului, precum Bancu și Băluță în benzi, dar nici gesticulările antrenorilor și nici incursiunile mijlocașilor n-au avut efect pe tabelă. Până la pauză, Craiova n-a reușit să-și creeze vreo ocazie mare și disperarea începea să cuprindă tribunele.

În partea a doua, gazdele au avut un alt cuplu de stoperi. Izvoranu n-a mai putut continua din cauze obiective, accidentându-se, iar Kay dintr-una subiectivă, intrarea dură de la centrul terenului aducându-i un roșu meritat.  Brandan a trecut fundaș central, iar Târnăcop a avut ocazia debutului în alb-albastru, fiind plasat la închidere. Cu un jucător mai puțin pentru o repriză întreagă, Craiova și-a păstrat pozițiile, în timp de moldovenii n-au prea avut mijloacele de a forța în ofensivă. Ploaia și jocul apatic tindeau să gonească spectatorii care au ținut să vadă ce s-a schimbat la Universitatea de la venirea noilor antrenori, dar Madson i-a întors cu un gol sud-american. Torpila de la 30 de metri a brazilianului s-a oprit în vinclul lui Plopeanu și Craiova mai avea o jumătate de ceas până la prima izbândă. Chiar dacă n-a prea avut timp să-și pună la punct „autobaza”, Cârțu a rămas în ploaie la marginea terenului mobilizându-și echipa rămasă până la final în propria jumătate. Galațiul a fost incapabilă să spargă defensiva olteană, care a strâns din dinți pentru a obține primul succes al sezonului. Centralul a echilibrat numeric forțele de pe teren, eliminându-l pe Ciftci, se arătau minutele de prelungire, dar alb-albaștrii au rămas în jurul lui Bălgrădean, unde i-a prins ultimul fluier.

Universitatea CraiovaOțelul Galați 1-0

A marcat: Madson 62.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 2.000.

Universitatea: Bălgrădean – Achim, Kay, Izvoranu (46 Acka), Vătăjelu – Madson (80 Pleșan), Brandan – Băluță (50 Târnăcop), Nuno Rocha, Bancu – Curelea. Antrenori: Sorin Cârțu și Emil Săndoi.

Oțelul: Plopeanu – Cojoc, Miron, Sipovic, Murgoci – Milea (55 Adăscăliței), Karlik, Cucu, Zaharia – Tudorie (60 Jula), Cr. Cristea (73 Ciftci). Antrenor: Michael Weiss.

Arbitri: Dragoș Istrate (București) – Radu Ghinguleac (București), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara).

Observatori: Cornel Sorescu (Pitești), Eduard Alexandru (Ploiești).

Cartonașe roșii: Kay 48 / Ciftci 89.

Jucătorul meciului: Madson.


 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×